«

»

Print this Post

Cubuleț- prima mea cursieră

De obicei luna Septembrie este luna aia în care primesc și îmi fac multe cadouri, însă anul acesta lucrurile au stat puțin diferit. Cu aproape o lună înainte de ziua mea, am primit-o cadou pe Cubuleț – prima mea cursieră.

Cube Attempt cursiera - prin ochi de ac

Prima dată pe o cursieră

Are aproape 10 kg și 27 de viteze, ceea ce în lumea cursierelor, am înțeles că e de bine. Nu mai încălecasem vreodată o cursieră și mă așteptam să fie ciudat, însă știți voi povestea mea de viață: așteptări vs realitate -diferențe uriașe! După prima tură, mi-a venit să mă uit în ochii domnului Inginer și să-i spun Mulțumesc, este un cadou foarte frumos, dar eu rămân la mtb-ul meu bădăran!  M-au luat toate emoțiile pământului, gândindu-mă că m-am pricopsit cu o bicicletă pe care n-o voi putea folosi, pentru că mă simțeam ca naiba pe ea.

Parcă mă vedeam din-afară cum arăt ca o gâscă răstignită pe bicicletă, făcând opturi pe asfalt, încercând să-și țină echilibrul. Parcă nu știusem niciodată să merg pe bicicletă și acum încălecasem prima dată în viața mea, trebuind să mai și pedalez pe deasupra. Nasol moment, vă spun! Până în parc m-au trecut toate gândurile și metodele prin care aș putea refuza cadoul fără efecte dezastruoase: Mi-e mare. Am citit eu că trebuie să-ți fie bună bicicleta și uite ție ce bine îți vine! Păstreaz-o tu! 

Hai, mai dă o tură!

Odată ajunși în parc, domnu’ Inginer s-a apucat de reglat șaua, ghidonul, frânele, un fel de bike fitting cât să-mi fie comodă. Între timp, căutam disperată pe net să văd cum mama zmeilor trebuie să stai pe o cursieră, dacă e normal să stau așa întinsă, cu umerii contorsionați și mâinile încleștate pe ghidonul ăla ciudat de mama focului și alte detalii. Dar la un moment dat aud vocea sprințară: Hai, dă o tură!

Și dau o tură, ce să fac! Mă trecuseră transpirațiile și aveam impresia că voi lua primul copac, însă ce să vezi: ignorasem gropile! Păi până să apuc eu să ajung la primul copac, trebuia să învăț să evit fiecare gropiță, pentru că spre deosebire de mtb, pe cursieră totul se simte altfel. Mi-au zăngănit creierii-n cap de câteva ori, apoi mi-am amintit că pot amortiza ridicându-mă puțin în șa. Bravo Pătrățel! Doar că venea un viraj și nu știam dacă să suport bășcălia dacă aș fi întors bicicleta pe loc, sau să încerc măcar, poate-poate iau virajul și scap de umulința publică.

Și de fiecare dată când ajungeam în dreptul băncii unde băieții mei înșiraseră scule și sucuri, auzeam vocea sprințară: Hai, mai dă o tură! Și-am mai dat, ce era să fac? Se vedea pe fața mea că sunt stresată, dar asta nu însemna că puteam fi îndemnată să mă opresc. Nu, cică lucrurile alea faine tare, vin la început cu spaime de-astea pe care să le ții minte toată viața!

Cubulețul pe șosea

După câteva ture bune de parc, în care m-am enervat la o urcare pentru că nu reușisem să schimb pinioanele la timp și n-am putut să urc, se făcuse întuneric, așa că era vremea de plecat spre casă. Pe șosea. Panică în tunel! Mă luaseră iar spaimele alea mari, gândindu-mă cum voi baleta eu pe șosea, cu mașinile vâjâind în stânga mea. Dar a fost bine: începusem să mă obișnuiesc și Cubulețul nu mai părea atât de nărăvaș. Desigur, era ciudat să fiu la nivelul oglinzilor mașinilor, dar am ajuns cu bine. Dealul Cotroceni l-am urcat fluierând, fără să depun un efort prea mare (reușisem să manevrez pinioanele), iar viteza apărea mai repede decât m-aș fi așteptat. Hai că nu-i chiar atât de rău!

Ajunsă acasă, mi-am dat seama că mă durea podul palmelor îngrozitor de tare (sigur nu țin bine ghidonul), iar fundul nu era prea departe ca grad de afectare, dar am decis că a doua zi mă duc la birou cu bicicleta nouă, să continuăm procesul de împrietenire. Și a fost mult mai bine: parcă am o poziție mai relaxată, șaua nu m-a mai deranjat atât de tare (distanța parcursă a fost mult mai mică: 6 km dus, 6 km întors), iar mâinile am încercat să nu le mai țin atât de strâns atașate de ghidon (era dragostea prea mare).

What’s next?

De-acum începe adevărata aventură! Vreau să merg la un bike fitting (Zora îmi recomandă Velopedia) pentru a mă asigura că nu sfârșesc cu dureri inutile de spate sau cine-știe-ce și mai ales să-mi găsesc o șa comfortabilă pentru noua poziție de biciclit. Acum am început să înțeleg cu adevărat de ce există modelele acelea de șa cu gaură și cât de importantă este gaura respectivă pentru femei 😀

Apoi, visul meu ascuns este să reușesc să ajung la nivelul la care să pot merge la antrenament cu fetele minunate din echipele de ciclism feminin și să nu le încurc, ba mai mult, să mă pot ține de ele. Apoi, desigur, niște concursuri- doar am cursieră acum! Mai e mult de lucrat până acolo și multe de învățat, dar nimeni n-a spus că va fi „ca mersul pe bicicletă”. Va fi un drum greu și sigur presărat cu ceva înjurături printre dinți, dar va fi un drum frumos și plin de aventuri demne de ținut minte. Iar asta mă bucură cu adevărat!

Hai să păstrăm legătura:
RSS
Facebook
Instagram

Permanent link to this article: http://www.prinochideac.ro/cubulet-prima-mea-cursiera/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>