«

Print this Post

Cum am făcut eu 30 de ani – partea 2

FEET IN THE SEA 590x300
La aproape doi ani de la schimbarea prefixului, mi-am făcut timp să public în sfârșit draft-ul pe care îl începusem cu ceva vreme înainte de 30. N-a fost despre curaj, a fost despre momentul potrivit. Întotdeauna este despre asta. (Pentru a înțelege despre ce e vorba, vezi și partea 1 aici)

Bărbatul la 30 de ani

Am câțiva prieteni foarte speciali în viața mea, iar două treimi dintre ei sunt bărbați. Sunt oameni pe care îi iubesc și pentru care sunt recunoscătoare Universului, pentru că au apărut la momentul potrivit și iată că au rămas acolo, chiar dacă nu ne mai vedem atât de des. Însă sunt genul acela de prietenii solide în care nu contează nici distanța, nici starea de spirit, pentru că știm că suntem acolo unii pentru ceilalți. Iar unul dintre ei este Seba.

La rugămintea mea, acum aproape doi ani, mi-a scris ceva despre schimbarea prefixului și, deși pare un necrolog, autorul mă asigura pe atunci că nici gând de-așa ceva! Așa că hai să vedem cum arată în ochii unui bărbat trecerea la 30 de ani.

Apa mării e rece şi revigorantă

 

M-a tot bătut la cap Monica “haide, mă, scrie-mi şi mie un text, că acuşi fac 30 de ani şi aş vrea să-mi povesteşti cum ai văzut tu vîrsta asta”, încît n-am putut s-o refuz. Acum nu spun că ea e o fată cicălitoare, nuuu, doar ştie ce vrea şi se ţine scai de capul tău pînă obţine. La nevoie, bagă şi privirea aia de căţeluş oprimat, dar crede-mă, nu vrei să ajungi chiar în faza aia.
Am stat să-mi amintesc cum e să ai 30 de ani. Păi, ai trecut prin cîteva relaţii mai mari sau mai mici şi ştii deja că Pămîntul se învîrte în jurul Soarelui şi nu invers. Dacă mai ai încă vise nebune cum aveai la 17 ani, e bine, te ţii bine pe drumul tău. Dacă însă începi să cam strîmbi din nas la tot ce e în jurul tău, ăsta e un semnal de alarmă. Trebuie musai să schimbi ceva. Fundamental, aş zice.
Eu văd trecerea de la 17 ani la 30 ca pe o tranziţie, e ca şi cum ai un drum spre mare. Te bucuri de tot ce îţi iese în cale, de toate experienţele, ai un entuziasm debordant. Ei bine, la vîrsta de 30 ai ajuns deja la mare. Stai liniştită, călătoria nu se termină aici, ci doar începe altceva. Acum arunci bagajele din spate, te descalţi de pantofii care te-au strîns atîta amar de drum şi, cu picioarele goale, intri in apa rece a mării. Ei, ai prins senzaţia? Aşa-i că dispare totul ca prin farmec? Durere de picioare, oboseală…
Te poţi plimba de-a lungul plajei sau te poţi arunca de-a dreptul în valuri; nu contează dacă ştii să înoţi sau nu, oricînd se găseşte un salvamar prin preajmă.
Ştiu că societatea e prigonitoare mai ales cu femeile ajunse la o anume vîrstă – deşi nu se ştie clar niciodată care ar fi aia – dacă nu-s măritate şi nu au copii. Dar aşa va fi întotdeauna. Totul e să te strecori printre răuvoitori, să-ţi creezi bula ta, Universul tău, palatul tău de cleştar unde poţi să-ţi vezi liniştită de hotărîrile tale.
Mi s-a întîmplat de multe ori – în momente mai negre şi disperate – să reuşesc să-mi amintesc că totuşi speranţa de viaţă e destul de ridicată comparativ cu aia care era în urmă cu 100 de ani. Şi am stat şi m-am gîndit că totuşi sunt cel puţin la jumătatea vieţii. Fă un exerciţiu din ăsta meditativ şi încearcă să cuprinzi cifra de 30  în ani şi o să-ţi dai seama cît timp înseamnă asta. Timp suficient să încerci să faci lucrurile aşa cum vrei, aşa cum le visezi. Nu e nimic rău în încercarea de împletire a realului cu un pic de basm. Cred că suntem singura specie care prin visare tinde către ideal.
Iar de visat poţi oricînd, indiferent de vîrstă.

 

Hai să păstrăm legătura:
RSS
Facebook
Instagram

Permanent link to this article: http://www.prinochideac.ro/cum-am-facut-eu-30-de-ani-partea-2/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>