«

»

Print this Post

Cum am pedalat 100 km într-o zi

Rapha women 100 - prin ochi de ac

Nu știu cum se face, dar evenimentele faine, organizate pentru bicicliste, poartă mereu însemnele Road Grand Pink. Nu, nu cred că e o coincidență, ci mai degrabă o echipă frumoasă, care pune suflet în ciclismul feminin și în a convinge cât mai multe fete pe biciclete că merită să pedaleze mai des și… mai mult. Astfel s-a organizat pentru prima dată în România, un grup de bicicliste care a participat alături de alte mii de bicicliste din toată lumea, la evenimentul Rapha Women’s 100

Rapha Women’s 100 – Ride together

Este un eveniment global care se desfășoară în aceeași zi, în sute de locuri de pe planeta Pământ (în afara planetei se plâng de lipsa gravitației, deși cred că e doar o scuză să se plimbe cu navele spațiale mai des) și se adresează femeilor cu drag de biciclit. Pentru a lua parte la acest mare eveniment, se presupune că trebuie să pedalezi 100 km neîntrerupt, singură sau în grup (și evident, să înregistrezi pe Strava activitatea, pentru că știți vorba ciclistului: Dacă nu e pe Strava, nu s-a întâmplat!). Desigur, au uitat să scrie în regulamentul de desfășurare că trebuie umplut internetul cu fotografii și #womens100 după cursă, dar să fim serioși: era de la sine înțeles că așa vom face!

Cum a fost, de fapt, pentru minehow you think you look like - women cycling

Știți, desigur, meme-urile alea de pe internet unde este prezentată în imagini o situație, din două perspective (de obicei complet diferite): cum crezi că arăți când… vs cum arăți de fapt. Ei bine, cam la asta mi-a zburat gândul când am văzut fotografia mea de alături (ați ghicit: n-am tricou roșu!). Inutil să vă spun că în mintea mea chiar aveam impresia că-i zâmbesc fotografului, nu?

Ei bine, pornirea în cei 100 km a fost excepțională: soarele se rușinase de atâtea fete pe biciclete și se ascunsese în nori, o briză adia nițel doar cât să ne răcorească pletele prinse sub cască, iar băieții ne escortau ca niște cocoși mândri (și le mulțumim!)! La fel de mândre am pornit și noi, zânele pe biciclete, dar nu vă imaginați că orice fel de zâne: multe dintre piciorușele gingașe care pedalau în pluton alături de mine, călcaseră (și nu doar în trecere sau din greșeală) pe importante podiumuri ale competițiilor de ciclism din țară, așa că m-a cuprins entuziasmul și pe mine!

Am pedalat cu voioșie, m-am bucurat chiar și de ceva viteză până în Otopeni, moment în care am făcut o mică oprire să ne fotografiem și am pornit înapoi la drum!

rapha women100 bucuresti Road Grand Pink

Doar că voioșia a-nceput să pălească în momentul în care am văzut că mergem-mergem și pauza… pauză! Problema mea mare era că începea să mi se facă foame (da’ foame de-aia de vine brusc, dă cu tine de pământ și nu mai știi pe ce lume pedalezi) și batoanele mele erau în rucsacul domnului inginer, care era în spate, cu băieții, evident. Așa că i-am transmis un mesaj telepatic și a apărut în preajmă, exact când aveam mai mare nevoie și nu mă puteam decide dacă să-l sun sau nu (doar știți că la foame creierul nu mai poate gândi bine). A fost mai ceva ca la formula 1: am primit mâncare în mers, am mâncat în mers și am băut apă în mers, fapt care nu a mai contat absolut deloc (recunosc: sunt adepta pauzelor de masă :D). Am fost mândră de mine!

Vântul ne-a iubit!
vant din fata pe bicicleta - prin ochi de ac

Întoarcerea a fost bruscă și neașteptată: în mijlocul câmpului, un flăcău a făcut hop la stânga și gata: ne întoarcem. Sincer, dacă tot am ajuns în Fierbinți, mă gândeam că mergem să-l salutăm și noi pe Celentano, pe Firicel, dar n-a fost să fie. Și mă gândeam în sinea mea: Bre Nea Nicu, ăștia tineri nici măcar nu vor să vadă unde stă Aspirina, bre… Asta este!

Între timp însă, vântul se prinsese că au ieșit fetele la pedalat și spre deosebire de Soare, el nu s-a rușinat! Ba din contră, ne-a ieșit în întâmpinare cu brațele deschise și nu s-a lăsat până nu ne-a îmbrățișat pe toate, din toate părțile. Ei bine, aici au intervenit băieții noștri viteji (cărora le mai mulțumim o dată!), care n-au vrut să-l lase chiar să-și facă de cap cum vrea el și ne-au smuls din brațele vicleanului, una câte una (bine, corect spus ar fi că ne-au împins de fiecare dată când vântul ne îndepărta de pluton, dar ce-ar fi viața fără metaforă?).

Final de cursă 

După fix 6 ore de când plecasem în cursă de la Arcul de Triumf, ne-am întors în același punct pentru a încheia glorios provocarea de 100 km. Aproape toate ne-am întors pe bicicletă și cu zâmbetul pe buze.

rapha 100 km bucuresti - prin ochi de ac

Mă rog, cel puțin am încercat să zâmbim, că unele dintre noi eram destul de sleite de puteri și nu prea ne ieșea zâmbetul, dar bucuria se putea citi pe chip!  Am fost în jur de 30 de fete, majoritatea cu experiență și rezistență (cel puțin asta a fost impresia mea). Iar dacă pentru unele dintre participante a fost o tură obișnuită, pentru altele a fost prima distanță mare parcursă într-o singură zi și bucuria a fost cu atât mai mare când au ajuns la final.

Pedalatul nu are vârstă! 

Cea care ne-a inspirat și ne-a impresionat într-un mod foarte plăcut, a fost doamna Ioana Oprea: cu o statură minionă, la cei 61 de ani ai săi, a pedalat ghidon-la-ghidon cu noi, iar la final a plecat spre casă, în Popești-Leordeni, tot pe două roți! S-a apucat de biciclit anul trecut și își face toate drumurile prin oraș, pe bicicletă, ceea ce o face demnă de admirat!

La polul opus de vârstă, am avut o prichindică proaspăt venită pe lume. Momentan cea mică ne-a însoțit din mașină, dar de îndată ce echilibrul nu va mai fi o problemă pentru ea, sigur va deveni o membră de nădejde a comunității de bicicliste. Mămica ei a fost la înălțime și a pedalat cu drag, iar eu una, am fost din nou impresionată de voința și determinarea fetelor pe două roți.

Pentru că da: ȘI FETELE POT ȘI VOR! Iar uneori avem nevoie de astfel de evenimente pentru a o demonstra, dar mai ales pentru a ne aminti cât de minunate putem fi, dacă nu ne pierdem în cotidian.

Felicitări tuturor participantelor! Ați fost absolut adorabile! 

rapha 100 km bucuresti - prin ochi de ac - femei pe bicicleta

Mulțumim fetelor cu ideea, mulțumim băieților cu împinsul și celor cu mașina, mulțumim High5 pentru hidratare, mulțumim Sport Guru pentru reduceri și pentru echipa de asistență, iar dacă am uitat să menționez pe cineva, înseamnă că mi s-o fi făcut foame între timp și iar nu mai pot gândi 😀

LATER EDIT

La fix o lună după frumoasa cursă, am primit în poștă un plic (fizic) de la Rapha, în care se afla o emblemă frumos brodată cu data evenimentului mondial  Rapha Women’s 100 – Ride Together și un bilețel de mulțumire. Un foarte frumos mod de a ne aduce aminte că facem parte dintr-o comunitate globală în creștere. Se pare că în ziua respectivă peste 8000 de cicliste din 40 de țări diferite au pedalat 100 km fie în curse organizate (au fost 240 de curse organizate în toată lumea), fie individual. Ne organizăm și anul viitor!

#WOMENS100

road grand pink

Hai să păstrăm legătura:
RSS
Facebook
Instagram

Permanent link to this article: http://www.prinochideac.ro/cum-am-pedalat-100-km-intr-o-zi/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>