«

»

Print this Post

Poate mai târziu

Parcă niciodată nu curge  timpul suficient de încet încât să rupi o bucățică din el și pentru tine. Mereu sunt alte lucruri de făcut, îndatoriri mai importante, oameni cărora le datorezi ceva. Mereu tu rămâi la urmă, până ce îți dai seama că nu mai ai timp. Și ai fi vrut să faci atât de multe! Și ți-ai promis atât de multe. Dar când?

bifeaza mai tarziu

S-a născut într-un sat din Vrancea și undeva pe la sfârșitul adolescenței a plecat la oraș să-și facă un rost. N-avea școală prea multă, așa că s-a apucat să învețe o meserie, pentru că știa că nimeni nu îți dă nimic pe degeaba. Avea două mâini dibace și ambiția de a face mai mult decât au făcut cei de lângă care a plecat. Mama ei a sfătuit-o să rămână în sat, să-și găsească un băiat bun și să se mulțumească să aibă o viață acolo, așa cum o vrea bunul dumnezeu să i-o dea. Dar ea era ambițioasă.

La oraș a găsit un băiat, s-a măritat și a avut curajul chiar să plece de lângă el atunci când s-a transformat într-un băiat mai puțin bun, căruia băutura și bătaia îi curgeau prin vene deopotrivă. N-a interesat-o gura lumii și știa că poate să se descurce și singură, că avea în continuare cele două mâini dibace și ambiția să răzbată. N-a fost ușor și nici plăcut, dar era liniștită și independența ei o făcea fericită. Nu și-a făcut multe prietene și se mulțumea să se retragă în cabinetul ei de cosmetică, chiar dacă nu avea client, doar pentru a nu fi nevoită să participe la bârfa de salon dintre celelalte colege. Era o fată liniștită și știa că atâta timp cât îți vezi de treaba ta, ai o viață liniștită.

Pentru că devenise un profesionist apreciat în branșa ei, la un moment dat și-a numărat clientele și s-a hotărât că poate să-și deschidă singură un cabinet de cosmetică. Avea bani strânși, pentru că mereu a fost cumpătată și nu și-a cultivat gusturi scumpe. Întâlnise un alt băiat, își dorea o familie și se visa mamă. Și-a deschis micul salon și muncea zi lumină, pentru că nu voia să refuze vreo clientă. Pentru ea, timpul personal se putea limita la un weekend furat pe o plajă din Mamaia, în perioadele mai puțin aglomerate. Nu era exact așa cum visase, dar afacerea mergea strună și era optimistă că mai târziu va avea timp să facă ce și-a dorit. Va avea timp să plece în vacanța aia în străinătate și prin țară, va avea timp să meargă la cumpărături și poate chiar își va cumpăra o rochie scumpă. Nu foarte scumpă, dar ceva bun, doar pentru ea.

Prin primăvară, o vizită la medic i-a pus în brațe un diagnostic tragic: cancer de piele. Tragic pentru cei din jur, pe care tot ea îi consola, că va fi bine. Face tratament și sigur va fi bine, n-are cum să nu fie. Muncea în continuare, cu același respect pentru fiecare clientă pe care nu voia să o refuze. Cum să nu meargă la muncă, mai ales că fetele alea aveau de plecat în concedii, aveau evenimente și totul era urgent? Banii adunați mergeau acum pe operații și medicamente. Bine că îi are, spunea cu zâmbetul pe buze. N-ar fi suportat să fie nevoită să ceară cuiva. N-a cerut niciodată nimic, nimănui, de pomană.

În vară, culoarea îi pălise deja, dar optimismul și strălucirea din ochi erau acolo, gata să îmbărbăteze pe toată lumea. N-avea cum să nu fie bine! Din cauza chimioterapiei, părul îi căzuse foarte mult, așa că s-a dus la o fostă colegă de salon să se radă în cap. Povestea veselă despre lucruri și întâmplări. Colega o tundea cu lacrimi în ochi și disperarea că așa ceva nu se poate! N-avea cum să-și trădeze starea, dar n-a mai fost om câteva zile. Dar cancerul n-a ținut cont de optimismul ei și a cucerit celulă cu celulă, revenind încăpățânat după fiecare operație.

În toamnă, își scurtase puțin programul de lucru, pentru că se simțea din ce în ce mai rău. Pentru a primi tratamentul necesar, a trebuit să dea în judecată Casa de asigurări de sănătate. De două ori. A împrumutat cu greu bani de la fratele ei, pentru că economiile începeau să se sfârșească. Nu a acceptat niciun fel de ajutor financiar de la nimeni altcineva. Încă putea să muncească și nu voia pomana nimănui. Începea să doarmă tot mai puțin, iar când dormea, avea coșmaruri despre moarte. Moartea o speria cel mai mult. Nu știa cum ar putea fi, dar știa că mai avea lucruri de făcut. O întrista faptul că nu apucase să fie mamă și o îngrozea gândul că în urma tratamentului, va fi imposibil să i se mai întâmple așa ceva.

În cea de-a treia zi a lui 2016, după o călătorie mult prea scurtă, la doar 37 de ani, cele două mâini dibace au încetat să mai trebăluiască. Ochii ei luminoși s-au stins și sufletul i-a zburat către alte zări. Trupul s-a întors acasă, într-un sat din Vrancea. Părinții ei nu au știut că este bolnavă, dar își trăiesc cel mai nedrept coșmar: ei, bătrânii neputincioși, respiră, în timp ce copila lor nu. Iar povestea ei rămâne doar o poveste, chiar dacă ea va mai rămâne în sufletele unor oameni pentru o vreme și va mai fi amintită din când în când în conversațiile lor.

sansa ca eu sa fiu eu - prin ochi de ac

Și totuși, șansa ca noi să fi fost această persoană care suntem, a fost atât de mică, încât poate că ar trebui să ne facem mai mult timp pentru noi. Poate că totuși există un scop pentru care noi am devenit noi și nu altcineva, sau altceva. Știm că vom muri, dar oare înțelegem cu adevărat lucrul ăsta? Înțelegem că de fiecare dată când ne punem pe lista de așteptare, există mari șanse să nu mai avem timp? Și-atunci ce-o să facem cu toți banii pe care i-am adunat dar nu ne-au mai folosit la nimic? Vor exista multe coroane oare pe mormântul nostru? Și condoleanțe? Cei rămași vor primi împietriți condoleanțe, pe care nici măcar nu le vor auzi, fiind prea îndurerați? Și la ce bun? Oare ce-o fi după viața asta frumoasă pe care ne încăpățânăm uneori s-o amânăm? Și dacă n-o fi și vom petrece o eternitate așteptând să ne mai vină o dată rândul să primim o formă? Oare cum ar fi să ne dăm seama cât de fantastic este faptul că noi suntem noi și să ne bucurăm de asta?

Poate mai târziu va fi prea târziu.

Hai să păstrăm legătura:
RSS
Facebook
Instagram

Permanent link to this article: http://www.prinochideac.ro/poate-mai-tarziu/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>