«

»

Print this Post

Privind lumea prin ochi de ac

bikegirl_or_woman_running_or_jogging_0071-1012-0821-5132_SMUsewing+machine+antique++Image+GraphicsFairy5kurtis_the_turtle_reading__line__by_pikaaly-d4n9md8

Într-o zi mi-am dorit mult de tot o mașină de cusut și într-o altă zi, am primit-o cadou. De atunci, am început să privesc lumea prin ochi de ac și totul părea să capete noi orizonturi. Creativitatea părea să nu mai aibă margini. Iar dintr-o joacă, am început să cos diverse prostioare, care se pare că nu îmi plac numai mie.

La scurt timp după aceea, s-a ivit la orizont primul gând de a participa la o cursă organizată de alergare. M-am privit obiectiv prin ochi de ac și m-am înscris la prima mea cursă de 10,5 km din cadrul Petrom Bucharest Half Marathon. De atunci, am continuat în pas alergător să-mi descopăr limitele și alergatul.

Tot în aceeași perioadă, am prins curaj să scot bicicleta în trafic. Mi-am trecut curajul prin ochi de ac și am tot pedalat  “ghidon la oglindă” cu mașinile, zi de zi (cât mă lasă vremea), pe străzile capitalei, . Ambiția și entuziasmul m-au cuprins rapid, așa încât am acumulat câteva aventuri pe două roți, cu care mă mândresc tare: București – Vama Veche și retur, Brașov – Bran – Rucăr – Câmpulung Muscel. De atunci, nimic nu mă mai poate ține departe de bicicletă pentru multă vreme. Nici măcar hoții.

Fost librar iscusit pentru o perioadă suficient de lungă încât să mă bucur de boemia tinereții la Iași, am o relație solidă cu cititul, pe care o consolidez încet (foarte încet) și sigur aproape în fiecare zi. Citesc de plăcere, pentru atmosferă, pentru felul în care mă face o carte să mă simt, chiar dacă uneori nu mai țin minte personajele, acțiunea sau cine știe ce detalii. Pot fi catalogată ca cititor superficial, dar nimic nu-mi poate lua clipele de intimitate și relaxare dintre mine și o carte faină (pentru mine). Slow reader!

Privită așa, prin ochi de ac, lumea mea este plină de povești: povestea traseului, aventurile, încercările, oamenii, lecțiile și gândurile – toate cusute firav în căptușeala hainei mele.

Hai să păstrăm legătura:
RSS
Facebook
Instagram

Permanent link to this article: http://www.prinochideac.ro/privind-lumea-prin-ochi-de-ac/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>